Marti, 3 noiembrie, am mers si am tinut prezentari la un liceu pentru elevi cu deficiente de vedere. Cand am primit emailul cu profilul scolii am ramas putin surprins si ingrijorat gandindu-ma la cum vor decurge evenimentele. M-a incantat provocarea si am spus ca trebuie sa fie o experienta inedita pentru mine.
In autobus, in drum spre liceu pe la jumatatea drumului, s-a urcat un nevazator. Un tanar, parea de liceu, cu ochelari de soare pe ochi si baston alb in mana. Mi-am spus ca si el are aceeasi destinatie ca si noi. La coborare colegii mi-au spus ca ar trebui sa il urmam, sa nu ne mai incurcam de unii singuri pe strazile intortochiate, dar mergea prea incet asa ca am luat-o inainte. La liceu forfota mare, personalul misuna pe coridoare, profesorii se pregateau de ore, tinerii cu maini intinse in aer cautau directii, se sprijineau incet si cautau noi repere, iar noi, stateam deoparte.
Am inceput si discutiile. Desi colegii mei erau cate doi cu fiecare grup, eu eram singur. A fost mai bine asa, pentru ca mi-am persmis sa conduc discutiile cum credeam eu ca e mai bine. Primul grup a fost de 5 persoane si au mai urmat inca doua grupuri de 11 copii. Aproximativ jumatate din ei aveau probleme grave sau nu vedeau deloc, dar acest aspect nu ii impiedica sa fie curiosi si plin de entuziasm.
Am vrut sa-i cunosc intr-un mod diferit, sa ii inteleg cat mai bine, de aceea i-am intrebat despre visele lor, despre dorinte. In grupul al doilea s-a aflat copilul din autobus. M-am bucurat tare mult sa-l vad si eram curios de visele lui, de aspiratiile lui. Cand i-a venit randul a spus, cu o engleza simpla, dar clara “My dream is to fly, but I can’t…because I am blind”. Mi-a placut tare mult vocea lui si modul cum a spus-o. Dupa ce a terminat de vorbit, i-am spus ca orice vis este posibil si ca nu trebuie sa renunte niciodata la el, poate ca nu va pilota un avion comercial, dar insotit de un copilot cu siguranta va reusi. A fost un grup minunat, privirile si zambetele lor m-au facut sa ma simt minunat. Am auzit si vise marete, “vreau sa fiu milionar, sa am o casa mare, sa fiu fotbalist” si sunt convins ca multi dintre ei isi vor trai visele.
O zi intr-o astfel de scoala este o adevarata experienta de viata, pe care ar trebui sa o traiasca fiecare din noi macar o data. O comunitate restransa, de multe ori marginalizata si neinteleasa, isi traieste viata dupa reguli proprii, ghidandu-si pasii cu un baston alb de un metru jumatete. Pentru ca nu vad rautatea din jur prin lumina ochilor, bunatatea se simte in relatiile dintre copii, iar cei care vad cat de putin ii ajuta si ii ghideaza pe cei complet orbi, oferindule o mana sigura. De prea putine ori am vazut maine intinse spre cei intunecati pentru a le oferi o directie in viata. Visele pentru ei au alte dimensiuni, pentru ca idealurile lor nu sunt Mecedesurile, hainele de firma sau telefoanele cu touch screen. Pentru ei visele sunt sentimentele, sunt cuvintele potrivite, sunt familia, sunt muzica, sunt lucrurile care trebuie sa conteze.
Din cand in cand poate ar fi bine sa inchidem si noi ochii, macar cateva minute si sa ne gandim la ceea ce conteaza cu adevarat, la ceea ce trebuie visat. In plus vederea este doar unul din cele 6 simturi…
“Live your dreams”

